Spectacolul este o împletitură de scene inspirate din scrierile a opt autori cu stiluri diferite: Dino Buzzati, Curzio Malaparte, J.D. Salinger, F.M. Dostoievski, A.P. Cehov, N.V. Gogol și Sławomir Mrożek. Chiar dacă poveștile se petrec pe continente diferite, ele se află sub semnul banalului neliniștitor. Oameni simpli aruncați în situații neobișnuite, reacționează surprinzător, conferind poveștilor aparent banale un aer straniu și inedit. Atmosfera spectacolului atinge praguri misterioase încărcate de sensuri ascunse.

A Lát(hatatlan) című előadás témája a sebezhetőség, egy olyan korban, amikor úgy tűnik, az egyetlen biztos pont – általában a világban, ugyanúgy, mint az egyén számára – a bizonytalanság. Az előadás végigjárja a törékenység hét fokozatát (Bolygó – Földrész – Ország – Város – Család – Emberpár – Egyén), ezáltal egyfajta utazássá válik az érzések világában, amelynek kiindulópontja az egyedüllét, végpontja a magány. A román és magyar kortárs szerzők által jegyzett szövegek kollázsához társított képek folyamatos sorozatot alkotnak, akár egy vizuális installáció. A néző dolga, hogy kíváncsisággal kövesse ezt az elmélkedés-folyamatot, amelynek tárgya ő maga, a világban élő egyén, illetve a világ, amely körülveszi őt.

Amikor egy előadáson dolgozom, két alapelvet tartok szem előtt: mi az, amit magasztalok, és mi ellen harcolok? A Lát(hatatlan) című előadásban a ma létező bizonyosságok agresszivitásával veszem fel a harcot, és azok sebezhetőségét akarom kiemelni. Úgy látom, a világ egyre határozottabban és felkészültebben foglal állást bizonyos kérdésekben. Ugyanakkor felteszem a kérdést: vajon mindez nem az általánossá vált törékenység eredménye? Arra törekszem, hogy ne elméleteket gyártsunk, hanem érzéseket váltsunk ki. Szilárd meggyőződésem – egyelőre –, hogy a színház egyfelől képes hatékony vészjeleket leadni, ugyanakkor pedig menedéket is nyújt. És még hiszek valamiben: az összes társadalmi álarcunk mögött – amelyeket olyankor öltünk magunkra, amikor a véleményünknek kell hangot adni, állást kell foglalni, be kell sorolni egyik vagy másik táborba –, minden esetben ugyanaz a törékeny valami található: vágyódásunk a jóra, a belső nyugalomra.

—–

Spectacolul (In)vizibil vorbește despre vulnerabilitate, într-un prezent în care singura constantă pare să fie lipsa de siguranță a lumii și a individului în lume. Traversând șapte episoade ale fragilității (de la Planetă – Continent – Țară – Oraș – Familie – Cuplu până la Individ), spectacolul devine o călătorie prin senzații, pornind de la singurătate și ajungând la solitudine. Colajul de texte semnate de autori contemporani români și maghiari se juxtapune cu o serie de imagini construite constant ca o instalație vizuală. Spectatorul este invitat să privească cu deschidere un act de reflecție asupra lui în lume și asupra lumii din jurul lui.

Sunt două principii de care încerc să țin cont în construcția unui spectacol: ce anume celebrez și împotriva a ce lupt? În cazul spectacolului (In)vizibil, mă interesează să lupt chiar cu agresivitatea certitudinilor actuale și să celebrez o vulnerabilitate a acestora. Îmi pare că lumea e din ce în ce mai hotărâtă și mai pregătită să ia poziții. Dar mă întreb, nu este acesta rezultatul unei fragilități generale? Îmi propun să inducem senzații și nu să exprimăm teorii. Cred (încă) cu tărie că teatrul poate trage reale semne de alarmă și poate – în același timp – să fie un refugiu. Și mai cred ceva: că sub întregile noastre măști sociale purtate în contexte în care suntem nevoiți să avem o părere, o poziție clară, să intrăm în tabere pro sau contra, cred deci, că în spatele tuturor acestora, se află, fragil, același lucru: dorința de a fi bine, de a se face liniște în noi.

Leta Popescu

Romanul Fii bun până la moarte este cunoscut de multă lume, iar tragedia micuțului Misi Nyilas, a pachetului său și a biletului pierdut este familiară multor cititori. Pentru mine, Fii bun… este un slogan pe care îl folosim azi ca pe o banală evidență căreia nu-i atribuim niciun sens profund, prin urmare nici nu încercăm să trecem de pura evidență. Cred că a fi bun este sinonim cu a fi cinstit, a te strădui să fii onest, să rămâi tu însuți în orice circumstanţă, atât la nivelul faptelor cât și al așteptărilor.

—

A Légy jó mindhalálig története sokak számára ismeretes, mert hát ki ne ismerné a pakk, az elveszett kontó, a kis Nyilas Misi sajátos tragédiáját. Számomra a légy jó egy jelige, amit hajlamosak vagyunk manapság már elcsépelt evidenciaként használni, nem tulajdonítva annak mögöttes tartalmat és így nem is keresve azt. Úgy gondolom, jónak lenni egyenlő a becsületességgel, és az arra való törekvéssel. A rendszerek, az elvárások ellenére mindig és mindenkoron megmaradni önmagunknak. Nem szól ez a darab másról, mint hűnek lenni önmagunkhoz.

În ARTĂ ne confruntăm cu o situaţie insolită (achiziţionarea unui tablou alb, cu dungi albe pe un fond alb) şi un trio masculin – Marc, Serge, Yvan – tipuri ale intelectualului de sfârşit de secol XX, care asigură vivacitatea dialogului şi strălucirea piesei.
(Dan C. Mihăilescu în prefaţa la ediţia în limba română a pieselor Yasminei Reza)

Spectacolul „MIRACOLUL DE LA CLUJ” pleacă de la scandalul mediatic legat de schema piramidală CARITAS şi mărturiile persoanelor direct implicate în această poveste. Plasând totul în sfera posibilului și a miracolului, spectacolul aduce în scenă povestea jocului Caritas și a fenomenului care a luat amploare în jurul acestuia în anii ’90. Treptat e dezvăluită dimensiunea politică și socială care a stat în spatele acestui circuit, fără de care nu ar fi putut ajunge la asemenea proporții.