Un titlu înșelător. Parcă spectacolul ar vorbi despre trecutul celor o sută de ani ai României, cu prilejul evenimetelor centenare. De fapt, cei o sută de ani sunt numai un pretext pentru a reflecta la drumul parcurs de comunitățile noastre în acest timp istoric și la viitorul la care ne putem aștepta în următorii o sută de ani. E un pretext pentru a discuta despre individul care alcătuiește comunitatea. Putem oare trăi pe pământul natal? Poate exista conviețuire pașnică? Se poate și oare merită să lucrăm pentru binele comunității, identificându-ne cu o cauză (considerată) mai nobilă? Comunitate sau individ? Națiune sau familie? Să plecăm sau să rămânem? Politică sau manipulare? Confruntare sau negare?
Se împletesc istoriile responsabilităților comune și individuale, în timp ce putem urmări două familii – și nu numai – de-a lungul drumului plin de scandaluri publice, de crize din viața privată a personajelor și de tragedia lipsei de înțelegere între oameni. Adulți și copii, români și maghiari, bărbați și femei, civili și politicieni trăiesc în acest peisaj fictiv, dar totodată foarte familiar, în timp ce pentru unii dintre ei devine tot mai clar că pe plaiurile natale nu se mai poate trăi. Iar printre amintiri revine mereu un câmp de narcise văzut mai devreme.

Actori digitali înlocuiesc actori reali. Audrey Hepburn apare într-o reclamă de ciocolată din 2014. Carrie Fisher avea un avatar sexualizat chiar și înainte de moarte.
Celebra Hatsune Miku, care era doar un vocaloid, are acum un avatar digital care poate dansa după cum e instruit. La concertele ei holografice participă zeci de mii de spectatori, iar videoclipurile ei au milioane de vizualizări pe Youtube.

Cum putem înțelege aceste ființe digitale care ne provoacă emoțional?

Dacă tehnologia trece de pragul unui instrument subordonat voinței noastre, poate da naștere unor sensibilități noi?
Ce se întâmplă atunci când captura gesturilor sau a mișcărilor corporale care articulează emoții este redată într-un corp străin cu acuratețe?

Sunt întrebări de la care a plecat proiectul de cercetare, If a Tree Were to Fall, al artiștilor Ötvös Kinga și Adrian Ganea.

Împrumutând mecanisme folosite în jocurile video, artiștii au creat un simulator capabil de a articula mișcări în mod autonom. O entitate digitală căreia i-au atribuit un corp humanoid și care asimilează informații pe care le redă sau la care răspunde după „propria voință”.
În urma experienței unei cooperări între un corp uman și unul digital, rezultatul poate fi descris ca un exercițiu de mișcare unde aceste corpuri se întâlnesc și se provoacă reciproc.

Un performance în care cele două corpuri își chestionează capacitatea de a articula emoții în mod autonom.

____________________

Despre artiști:

Ötvös Kinga, absolventă a Academiei de Muzică Gheorghe Dima și a Facultații de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai, este în prezent actriță la Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. În același timp încearcă să-și găsească propriul limbaj alternativ în proiecte independente. Este flexibilă în definirea ei și a muncii ei. Interesul ei este unul călător și dorește să împingă întotdeauna granițele definițiilor de interpret / actor / muzician spre zone complementare, cum ar fi artele vizuale, matematica, opera, sau sportul.

Născut la Tg-Mureș în 1989, Adrian Ganea este un artist a cărui practică variază de la scenografie de teatru la video și animații 3D. Lucreză în general în domeniul artelor performative, fiind interesat în special de cultura digitală. Îl preocupă în general ce fel de consecințe materiale poate avea spațiul virtual asupra celui real și cum granița dintre cele două devine tot mai ambiguă.

Performance-ul este un rezultat al laboratoarelor de cercetare interdisciplinară Reciproc Performativ, realizate de Colectiv A, în 2018.
Evenimentul face parte din proiectul Reform to Perform – modele de practici teatrale pentru artiști emergenți și public.

👉 Spectacolul va avea 2 reprezentații, de la ora 19:00, respectiv de la ora 20:00. Numărul locurilor este limitat. Vă rugăm să vă rezervați un loc din timp.

****
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Draji spiectatori, vă șier scuzi cî l-am mietamorfozat pi Alecsandri, cî l-am mixat cu Millo șî cu noi înșini. N-am facut-o cu intenții rieli, ci doar am vrut ca valorili șî lipsili di valori din zâlili noastri sî sî riegăsascî în construcțiile literar-melodioasi pi cari vi li oferim pi scenî. (…) Aștiept cu nerăbdari sî vidieț’ invențiili minunaților implicaț’ în spiectacolu’ nostru șî sî râdiți di ieli cu tristeți șî bucurii. (Ada Milea)

Actori digitali înlocuiesc actori reali. Audrey Hepburn apare într-o reclamă de ciocolată din 2014. Carrie Fisher avea un avatar sexualizat chiar și înainte de moarte.
Celebra Hatsune Miku, care era doar un vocaloid, are acum un avatar digital care poate dansa după cum e instruit. La concertele ei holografice participă zeci de mii de spectatori, iar videoclipurile ei au milioane de vizualizări pe Youtube.

Cum putem înțelege aceste ființe digitale care ne provoacă emoțional?

Dacă tehnologia trece de pragul unui instrument subordonat voinței noastre, poate da naștere unor sensibilități noi?
Ce se întâmplă atunci când captura gesturilor sau a mișcărilor corporale care articulează emoții este redată într-un corp străin cu acuratețe?

Sunt întrebări de la care a plecat proiectul de cercetare, If a Tree Were to Fall, al artiștilor Ötvös Kinga și Adrian Ganea.

Împrumutând mecanisme folosite în jocurile video, artiștii au creat un simulator capabil de a articula mișcări în mod autonom. O entitate digitală căreia i-au atribuit un corp humanoid și care asimilează informații pe care le redă sau la care răspunde după „propria voință”.
În urma experienței unei cooperări între un corp uman și unul digital, rezultatul poate fi descris ca un exercițiu de mișcare unde aceste corpuri se întâlnesc și se provoacă reciproc.

Un performance în care cele două corpuri își chestionează capacitatea de a articula emoții în mod autonom.

____________________

Despre artiști:

Ötvös Kinga, absolventă a Academiei de Muzică Gheorghe Dima și a Facultații de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai, este în prezent actriță la Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. În același timp încearcă să-și găsească propriul limbaj alternativ în proiecte independente. Este flexibilă în definirea ei și a muncii ei. Interesul ei este unul călător și dorește să împingă întotdeauna granițele definițiilor de interpret / actor / muzician spre zone complementare, cum ar fi artele vizuale, matematica, opera, sau sportul.

Născut la Tg-Mureș în 1989, Adrian Ganea este un artist a cărui practică variază de la scenografie de teatru la video și animații 3D. Lucreză în general în domeniul artelor performative, fiind interesat în special de cultura digitală. Îl preocupă în general ce fel de consecințe materiale poate avea spațiul virtual asupra celui real și cum granița dintre cele două devine tot mai ambiguă.

Performance-ul este un rezultat al laboratoarelor de cercetare interdisciplinară Reciproc Performativ, realizate de Colectiv A, în 2018.
Evenimentul face parte din proiectul Reform to Perform – modele de practici teatrale pentru artiști emergenți și public.

👉 Spectacolul va avea 2 reprezentații, de la ora 19:00, respectiv de la ora 20:00. Numărul locurilor este limitat. Vă rugăm să vă rezervați un loc din timp.

****
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Succubus este o traducere a unor subiecte din proza fantastică a lui I.L. Caragiale într-o cheie actualizată. Spectacolul polemizează cu credința într-o lume care atârnă perpetuu de rezultatul luptei între forțe oculte, între binele serafic și răul pervers. Spectacolul descrie o lume orizontalizată, în care Dumnezeu și Dardarot, căpetenia dracilor, sunt complici în urmărirea unui scop comun: perpetuarea puterii abuzive, discreționare. În acest context, așa zisa „posedare demonică“ devine un stigmat aplicat celor în care se trezește focul revoltei.
(Filip Odangiu)

PROCESUL lui Kafka este asemenea unui vis. În ciuda imaginii sumbre cu care tindem să îl asociem, Kafka a fost un visător, iar operele lui poartă în sine aceeaşi substanţă a visului, de la structură până la stranietatea imaginilor, sunetelor, ideilor şi emoţiilor pe care le vehiculează.
(Mihaela Panainte)

A kóma egy kiszolgáltatott állapot. Tehetetlenség. Egyhelyben toporgás. A szabadság ellentéte. Az ember hajlamos arra, hogy bebörtönözze magát hazugságokba, elképzelt valóságokba, régi traumákba, ismétlődő bántalmazásokba. Hajlamos engedni a kóma-állapotnak és tehetetlenül reménykedni a csodákban. De meddig tarthatjuk fogva saját magunk? Meddig cicomázhatjuk hazugságokkal magáncelláinkat? És mi történik, ha felébredünk az eszméletvesztésből? Ha rájövünk, hogy a csoda, amit várunk, csak egy tátongó feketelyuk, ami hologramokban oldódik fel és végleg magunkra hagy?

____

Coma este o situaţie de aservire. E neputinţă. E contrariul libertăţii. Omul este dispus să se închidă în minciuni, în realităţi închipuite, în traume vechi şi maltratări repetate. E înclinat să cedeze stării de comă şi să spere în minune, fără să facă ceva. Dar oare până când ne putem ţine pe noi înşine în această captivitate? Până când ne putem decora carcerele cu mistificări? Şi ce se va întâmpla dacă ne trezim din această stare de inconştienţă – dacă ne dăm seama că miracolul pe care îl aşteptam nu e decât o gaură neagră larg deschisă, care se dizolvă în holograme şi ne părăseşte pentru totdeauna?

Spectacol-examen, clasa Ionuț Caras și Mara Opriș, Facultatea de Teatru și Film, UBB Cluj-Napoca – după „Alice în Țara Minunilor“ și „Alice în Țara Oglinzilor“ de Lewis Carroll.

Textul are o structură clasică şi, în ciuda faptului că descrie scene de o ferocitate incredibilă, are un efect neaşteptat. Parcă ar creşte dragul din suflet. Nu e tipul de teatru contemporan documentar, care, de altfel, nu-mi place, dar foloseşte anumite mijloace ale lui.
(Bocsárdi László)

Romanul Fii bun până la moarte este cunoscut de multă lume, iar tragedia micuțului Misi Nyilas, a pachetului său și a biletului pierdut este familiară multor cititori. Pentru mine, Fii bun… este un slogan pe care îl folosim azi ca pe o banală evidență căreia nu-i atribuim niciun sens profund, prin urmare nici nu încercăm să trecem de pura evidență. Cred că a fi bun este sinonim cu a fi cinstit, a te strădui să fii onest, să rămâi tu însuți în orice circumstanţă, atât la nivelul faptelor cât și al așteptărilor.

—

A Légy jó mindhalálig története sokak számára ismeretes, mert hát ki ne ismerné a pakk, az elveszett kontó, a kis Nyilas Misi sajátos tragédiáját. Számomra a légy jó egy jelige, amit hajlamosak vagyunk manapság már elcsépelt evidenciaként használni, nem tulajdonítva annak mögöttes tartalmat és így nem is keresve azt. Úgy gondolom, jónak lenni egyenlő a becsületességgel, és az arra való törekvéssel. A rendszerek, az elvárások ellenére mindig és mindenkoron megmaradni önmagunknak. Nem szól ez a darab másról, mint hűnek lenni önmagunkhoz.

Avem în comun 99,6% din materialul genetic. 99,6% din noi visează la aceleași lucruri, dar ajungem să ne definim doar prin ce ne diferențiază. Construim ficțiuni și ne simțim în siguranță în ele. Ficțiuni în care suntem altfel decât ceilalți.
99,6% este o creație colectivă a nouă artiști maghiari și români care s-au întâlnit în preajma centenarului pentru a vorbi despre lucrurile care îi apropie. Despre conviețuire și despre limbaje comune. 99,6% nu este un spectacol, e o călătorie delicată spre acceptare și solidaritate.

Genetikai állományunk 99.6%-a azonos. 99,6% belőlünk ugyanarról álmodik, mégis a különbségeink szerint határozzuk meg magunkat. Történeteket gyártunk, és azokban biztonságban érezzük magunkat. Történeteket, amelyek szerint mások vagyunk, mint a többiek.
A 99,6% kilenc magyar és román művész közös alkotása, akiket Románia centenáriumi ünneplése a közös dolgokról – az együttélésről és a közös nyelvekről – való beszélgetésre ösztökélt. A 99,6% nem előadás, hanem utazás az elfogadás és a szolidaritás felé.

Voința de a fi „prezent“, renunțând la lingușirile și chemările falselor ispite ale lumii, îi conduce pe protagonist și pe soția sa să experimenteze posibilitatea de a exista, liberi de orice condiționare. Tema operei nu este alegerea paradoxală a protagonistului de a nu face nimic, pe plan economic, ci nevoia celui care vrea să dea un sens autentic propriei vieți, dincolo de orice lege socială, economică și psihologică care ne încătușează. (Roberto Bacci)

Avem în comun 99,6% din materialul genetic. 99,6% din noi visează la aceleași lucruri, dar ajungem să ne definim doar prin ce ne diferențiază. Construim ficțiuni și ne simțim în siguranță în ele. Ficțiuni în care suntem altfel decât ceilalți.
99,6% este o creație colectivă a nouă artiști maghiari și români care s-au întâlnit în preajma centenarului pentru a vorbi despre lucrurile care îi apropie. Despre conviețuire și despre limbaje comune. 99,6% nu este un spectacol, e o călătorie delicată spre acceptare și solidaritate.

Genetikai állományunk 99.6%-a azonos. 99,6% belőlünk ugyanarról álmodik, mégis a különbségeink szerint határozzuk meg magunkat. Történeteket gyártunk, és azokban biztonságban érezzük magunkat. Történeteket, amelyek szerint mások vagyunk, mint a többiek.
A 99,6% kilenc magyar és román művész közös alkotása, akiket Románia centenáriumi ünneplése a közös dolgokról – az együttélésről és a közös nyelvekről – való beszélgetésre ösztökélt. A 99,6% nem előadás, hanem utazás az elfogadás és a szolidaritás felé.

Când sarcina zilnică de a ne avânta spre zidul de sticlă nu mai poate fi îndeplinită, când totul e într-o ordine insuportabilă, când nu ne putem trezi din coșmaruri, atunci ne vom prăji precum cartofii în spuză. Zero este inscripția funerară a unui artist anonim, a unui oarecare, scrisă cu un pistol de vopsea.