Coma este o situaţie de aservire. E neputinţă. E contrariul libertăţii. Omul este dispus să se închidă în minciuni, în realităţi închipuite, în traume vechi şi maltratări repetate. E înclinat să cedeze stării de comă şi să spere în minune, fără să facă ceva. Dar oare până când ne putem ţine pe noi înşine în această captivitate? Până când ne putem decora carcerele cu mistificări? Şi ce se va întâmpla dacă ne trezim din această stare de inconştienţă – dacă ne dăm seama că miracolul pe care îl aşteptam nu e decât o gaură neagră larg deschisă, care se dizolvă în holograme şi ne părăseşte pentru totdeauna?

Nora îşi dă seama că locul captivităţii ei, căsuţa de păpuşi devine din ce în ce mai neîncăpătoare. Că în spatele pereţilor dichisiţi se ascund coşmaruri catatonice, repetitive, pe care trebuie să le învingă dacă vrea să devină om, dacă vrea să fie liberă. Această libertate cere sacrificii.

Trezirea este un proces dureros, un fel de hipnoză cu vârtejuri. O tarantelă. O luptă în care cruzimea ne surprinde fără zorzoane. Agamemnon o sacrifică pe Ifigenia pentru a câştiga războiul – iar Nora îşi sacrifică prezentul pentru a-şi câştiga propriile războaie. În ziua de azi, femeile execută mai mulţi ani de închisoare pentru că îşi revendică drepturile. Nora şi-a executat şi ea pedeapsa, acum îşi poate părăsi căsuţa de păpuşi.

A kóma egy kiszolgáltatott állapot. Tehetetlenség. Egy helyben toporgás. A szabadság ellentéte. Az ember hajlamos arra, hogy bebörtönözze magát hazugságokba, elképzelt valóságokba, régi traumákba, ismétlődő bántalmazásokba. Hajlamos engedni a kóma-állapotnak és tehetetlenül reménykedni a csodákban. De meddig tarthatjuk fogva saját magunk? Meddig cicomázhatjuk hazugságokkal magáncelláinkat? És mi történik, ha felébredünk az eszméletvesztésből? Ha rájövünk, hogy a csoda, amit várunk, csak egy tátongó fekete lyuk, ami hologramokban oldódik fel és végleg magunkra hagy?

Nóra ráeszmél arra, hogy a babaház amiben raboskodik egyre szűkebb. Hogy a kicicomázott falak mögött ismétlődő, kataton rémálmok bújnak meg, amikkel meg kell küzdenie, ha emberré akar válni. Ha szabad akar lenni. Ez a szabadság lemondásokkal jár.

Az ébredés fájdalmas folyamat, örvényszerű hipnózis. Tarantella. Küzdelem, ahol a kegyetlenség cicomák nélkül talál ránk. Agamemnon feláldozza Iphigéniát, hogy megnyerje a háborút. Nóra pedig feláldozza a jelenét, hogy megnyerje saját háborúit. Manapság nők több évnyi börtönbüntetéseket töltenek le azért, mert kiállnak a jogaikért. Nóra letöltötte a sajátját, elhagyhatja a babaházát.

Nicollo, Filippo şi Peppino sunt persoane anonime, interşanjabile. Ei pot să fie, de fapt, oricine. Inactivi în așteptarea loc, ei se află suspendaţi într-un timp incert. Se tachinează, sunt sarcastici, invidioşi, ingenui, manifestând un amestec bizar de copilărie crudă şi tandreţe iubitoare. Nu sunt esenţial răi, ci alienaţi de o societate care le dă senzaţia că nu mai are nevoie de ei: o temă, parcă, mai actuală ca niciodată.

Piesa Galoși  înfățișează lumea endogamă și promiscuă a unui orășel ardelean, în care nu poate fi disociată viața prigonitorului de cea a prigonitului, a securistului de cea a intelectualilor și a muncitorilor unși cu toate alifiile. Toți sunt maghiari, toți se înțeleg din jumătăți de cuvinte.

György Dragomán a ambalat această piesă în mitul Ifigeniei: o fată de 16 ani este oferită de familia ei șefului securității, în speranța unui pașaport de emigrare. Spectacolul este un fel de introducere la anii optzeci, prin viața unei familii. Folosind mijloace de cinema verité, totul are miros uman: spațiul, obiectele, jocul actorilor. Viața celorlalți, care suntem noi: această proximitate, poate face ca spectacolul să-i intereseze și pe cei care nu au trăit în anii optzeci. Ei pot observa că, de fapt, aceleași lucruri se petrec astăzi în școli, în familie, la nivelul contactelor între oameni.

A Kalucsni egy endogám és promiszkuus erdélyi kisvárosi világot tár elénk, amelyben az üldöző és az üldözött, a szekus, az értelmiségiek és a minden hájjal megkent munkások élete nem választható el egymástól. Mindenki magyar, félszavakból is értik egymást,
Dragomán egy Iphigénia-mítoszba csomagolja a darabot: egy 16 éves lányt lök oda a család a főszekusnak a kivándorló útlevél reményében. Az előadás amolyan bevezetés a nyolcvanas évekbe, egy értelmiségi család életén keresztül. A cinema verité eszközei révén minden emberszagú: a tér, a tárgyak, a színészi játék. Mások élete, akik mi vagyunk: ez a közelség az, ami érdekessé teheti az előadást azok számára is, akik nem élték meg a nyolcvanas éveket. Ők fölismerhetik, hogy tulajdonképpen most is azt élik az iskolában, otthon, az emberi érintkezések szintjén.

Visky András

Cunoscutul muzical Scripcarul pe acoperiş a avut premiera pe Broadway, în anul 1964. Povestea se desfășoară la începutul anilor 1900, în Anatevka, un mic sat ucrainean. Comunitatea din Anatevka este una solidară, care respectă tradiția, în cadrul acestei societăţi restrânse fiecare având un rol foarte clar definit, de la rabin până la peţitoare, sau la Tevie, lăptarul, care –  alături de soția sa Golde și de cele cinci fiice –  încearcă să supraviețuiască.

Lupta zilnică pentru asigurarea traiului şi a viitorului fiicelor, care vor fi curând la vârsta măritişului, îi dau mari bătăi de cap lui Tevie. Cu toate acestea,  continuă să creadă cu fermitate în propria religie şi rămâne credincios tradiţiilor comunităţii. Dar vremurile se schimbă şi vrând-nevrând viaţa de zi cu zi a familiei este perturbată. Tevie este nevoit să-şi schimbe abordarea, dar problemele nu se rezolvă și viața paşnicului sătuc este tulburat de ostilităţi. Comunitatea evreiască este amenințată cu distrugerea, este expulzată din sat. În ciuda acestor lucruri, speranța unui nou început continuă să le alimenteze credința.

Un muzical de succes, plin de umor, despre viața unei familii evreiești, chinuită de constrângeri și dorințe, într-o epocă istorică turbulentă, dar, mai ales, despre o lume în schimbare și valori eterne, despre tot ceea ce înseamnă umanitate, familie, credinţă, comunitate şi solidaritate.

A Broadway-en 1964-ben bemutatott, nagysikerű Hegedűs a háztetőn története egy kis ukrán faluban, Anatevkában játszódik az 1900-as évek elején. Anatevka közössége hagyománytisztelő, összetartó kis közösség, ahol mindenkinek megvan a megszokott és elfogadott szerepe a rabbitól a házasságközvetítőn át Tevjéig, a tejesemberig, aki feleségével Goldével és öt lányával él és próbál túlélni.

A mindennapi megélhetésért folytatott harc és az eladósorban levő lányok jövője nem kis fejtörést okoznak Tevjének, ő azonban rendíthetetlen hittel ragaszkodik vallásához és a hagyományokhoz, a változások kora azonban gyökeret ver az ő házában is, és akár akarja, akár nem, ez felforgatja családja megszokott életét. Tevje változni és változtatni kényszerül, ám a problémák nem csitulnak, a békés kis falu életét ellenségeskedés és zavargások háborítják. A zsidó közösséget a megsemmisülés fenyegeti, kiűzetnek a faluból, ám az újrakezdés reménye tovább élteti a hitet.

Nagysikerű, humoros musical egy zsidó család külső kényszerek és belső vágyak által irányított életéről egy viharos történelmi időben, de leginkább a változó világokról és a mindenkori értékrendről, arról, hogy mit jelent emberség, család, hit, közösség és összetartás.

Acesta este primul meu solo și este dedicat muzicii. Prin muzică am reușit întotdeauna să accesez anumite senzații, să deblochez amintiri și să-mi stimulez imaginația. Mă simt foarte norocoasă pentru faptul că am o meserie în legătură atât de strânsă cu muzica! Sunt culturi în care nici nu există cuvinte separate pentru muzică și dans.
(Andrea Gavriliu)